Andrii Iermak a fost, după Zelenski, cel mai puternic politician al Ucrainei, poreclit „adevăratul președinte”. Demisia sa, pe fondul unui scandal de corupție, ar putea marca un moment de cotitură în politica ucraineană – dar ar putea fi și o simplă cosmetizare, menită să calmeze furia publică.
RECENTE
FAKE NEWS
Turcia averizează că escaladarea conflictului dintre Rusiei și Ucraina pune în pericol traficul maritim.
Foști și actuali conducători ai României au semnat documente prin care se obligă să trimită militari români să lupte în Ucraina, fabulează eurodeputata Diana Șoșoacă.
Reprezentanţi din Ucraina şi Statele Unite au discutat condiţiile încetării războiului care vor fi prezentate şi Rusiei
În afară de minoritatea română concentrată în regiunea Odesa, Bucovina de Nord și Transcarpatia, în Ucraina există și o comunitate – mică – de români veniți din România. Unii s-au stabilit acolo înainte de război și au rămas, alții – cum sunt luptătorii din grupul Getica, sau medicul de front Medana – au ajuns după februarie, 2022. Veridica a stat de vorbă cu trei dintre acești români despre viața într-o țară aflată în război.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează o platformă digitală prin intermediul căreia alegătorii din București își pot verifica gradul de compatibilitate cu principalii candidații pentru alegerile locale parțiale organizate pe data de 7 decembrie 2025.
Președintele rus îi acuză pe europeni că subminează planul de pace al președintelui Trump pentru Ucraina
Sociologii spun că este rezultatul măsurilor luate de guvern pentru a-i încânta pe alegători
Presa observă încălcarea reglementărilor de siguranță.
În afară de minoritatea română concentrată în regiunea Odesa, Bucovina de Nord și Transcarpatia, în Ucraina există și o comunitate – mică – de români veniți din România. Unii s-au stabilit acolo înainte de război și au rămas, alții – cum sunt luptătorii din grupul Getica, sau medicul de front Medana – au ajuns după februarie, 2022. Veridica a stat de vorbă cu trei dintre acești români despre viața într-o țară aflată în război.
Belarus, aliatul cel mai apropiat al Rusiei, și-a intensificat operațiunile hibride împotriva vecinilor săi din UE, direcționând migranți către frontierele acestora și tolerând contrabanda tot mai îndrăzneață. Scopul? Crearea de instabilitate.
Rusia este angajată într-un război hibrid împotriva Occidentului și a reușit să-i convingă pe mulți că, dacă susțin Ucraina, țările lor riscă să fie antrenate într-un război real, crede expertul în război hibrid Mitchell A. Orenstein, profesor de studii ruse și est-europene la Universitatea din Pennsylvania și autor al cărții „The Lands In Between”. D
Un influencer rusofon din Estonia a fost arestat după ce vreme de ani de zile a promovat narațiunile Moscovei. Oleg Besedin avea legături financiare atât cu Rusia, cât și cu partidele politice estoniene susținute de comunitatea rusofonă.
Retragerea Moldovei din câteva acorduri CSI o va duce la izolare internațională și o privează de oportunități economice, potrivit fostului premier Vlad Filat – cândva pro-european convins, acum citat de presa pro-Kremlin.
Foști și actuali conducători ai României au semnat documente prin care se obligă să trimită militari români să lupte în Ucraina, fabulează eurodeputata Diana Șoșoacă.
Aderarea Republicii Moldova va duce la prăbușirea economiei UE, afirmă propaganda pro-Kremlin, care trece peste faptul că economia Moldovei reprezintă doar 0,1% din cea a UE.
Drona prăbușită pe 25 noiembrie în comuna Puiești, județul Vaslui, nu e un aparat de zbor rusesc, ci unul inscripționat cu un mesaj în limba ucraineană, potrivit unor postări online care citează o fotografie fake, postată eronat de publicația Vremea Veche. În fotografia falsă, pe dronă apare, în alfabetul chirilic, expresia ucraineană „Peremoha Bude”, care înseamnă „Va fi victorie”. Aceeași frază, în rusă, este „Pobeda Budet”.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Nu există țară care să vrea mai mult pacea decât Rusia, scrie presa pro-Kremlin, care dă vina pe europeni pentru prelungirea războiului. Și pentru că tot se vorbește de pace în Ucraina, jurnaliștii pro-Putin au decis să ia la ochi următoarea țară către granița cu UE – Republica Moldova.
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Începeți cercetarea aici. Textele din această secțiune oferă o privire de ansamblu asupra conceptelor și dezvoltărilor cheie din domeniul războiului informațional, cu accent pe anatomia și fundalul istoric al campaniilor de dezinformare ale Kremlinului și al operațiunilor de influență împotriva Occidentului.
Vezi cercetări
Foști angajați ai instituțiilor de forță ale Republicii Moldova se află în solda rețelei criminale Șor, coordonată de la Kremlin. Mai exact, este vorba de lucrători ai Serviciului de Pază și Protecție de Stat, foști ofițeri din Ministerul Afacerilor Interne și ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate. Toți aceștia asigură protecția fizică capilor rețelei Șor și au grijă de menținerea ordinii în timpul acțiunilor de protest plătite de la Moscova. În același timp, ei sunt suspectați de autorități că prestează servicii de filaj și interceptări pentru gruparea criminală Șor.
Veridica.md scrie cum s-a lăsat atrasă Moldova în schema gaziferă a Kremlinului împotriva Ucrainei.
Evoluția politică a (neo)legionarismului, de la formațiuni politice de buzunar, cum au fost cele ale lui Marian Munteanu, trecând prin organizații ca Noua Dreaptă – veriga de legătură între (neo)legionarism și suveraniști – până la politicieni care țin frecvent prima pagină, ca George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă.
Mișcarea legionară a reapărut în România imediat după Revoluția din 1989. O parte din tezele și ideile legionare se regăsesc în discursul suveraniștilor de astăzi. Veridica trasează, pe scurt, parcursul (neo)legionarilor în România post-comunistă, sub privirea îngăduitoare a statului. Partea I: „Vechii” legionari și toleranța statului român față de extrema dreaptă.
Introducerea obligatorie a cotelor de gen în conducerea companiilor și instituțiilor, plata contribuției la asigurările de sănătate pe veniturile din dobânzi și afirmațiile lui Călin Georgescu despre oculta mondială sunt temele poștei redacției de astăzi.
Decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale a atras atenția presei internaționale, care notează că România se află într-o situație fără precedent în urma atacurilor hibride ale Rusiei.
Alegerile parlamentare din România au fost urmărite și de presa internațională care constată că forțele pro-europene au reușit să oprească ascensiunea suveraniștilor.
De la publicații ca Le Figaro, The Guardian și Coriere della sera la televiziuni ca BBC și Al Jazeera, presa internațională scrie despre victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România.
If it does not, China will exploit the continent’s weaknesses
As Its Influence Faded, Washington Dissembled and Denied Reality