Facebook Twitter Instagram Youtube

Analize

Cine menține în viață regiunea separatistă transnistreană (partea I)

Transnistria

Transnistria a reprezentat în ultimele trei decenii una dintre cele mai mari enigme din Europa de Est și continuă să fie un studiu de caz aparte, fiind unul dintre primele conflicte înghețate din spațiul ex-sovietic și apoi un model pentru cele ce au urmat în jurul bazinului Mării Negre.

Dinamica supraviețuirii acestei entități este cu atât mai interesantă prin realitățile antagonice din teren. Dacă în aproape primele două decenii aceasta a existat datorită sprijinului economic acordat de Moscova, ultima decadă le aparține, paradoxal, Uniunii Europene și Chișinăului.

O bază avansată de operații a bolșevicilor folosită și de Rusia post-sovietică

Situația actuală din regiunea transnistreană datează din 1992 și a rezultat, pe de-o parte, din Războiul de la Nistru, în care timp de câteva luni forțele Chișinăului s-au luptat cu rebelii regimului de Tiraspol, cărora li se alăturaseră voluntari și erau spriijniți unități ale Armatei a 14-a ruse și, pe de altă parte, din Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992.

Cu toate acestea, rădăcinile acestei entități își au originile încă din 1924, când în cadrul RSS Ucrainene a fost creată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.  

Pe atunci, miza acestei fâșii de pământ era să exporte Revoluția bolșevică via România spre zona Balcanilor. Astăzi, această regiune separatistă are rolul de a funcționa ca o bază avansată de operații (din engl. „forward operating base”, FOB) a Moscovei în regiunea Odesa, Ucraina și la circa 100 de kilometri de granița UE și NATO cu România.

Regiunea separatistă reprezintă circa 11-12% din suprafața totală a Republicii Moldova.

În cei circa 28 de ani de așa-numită independență, Transnistria a funcționat, din punct de vedere economic, din rămășițele sovietice ale unei firave industrii plasate strategic pe malul stâng al Nistrului.

Totodată, regiunea transnistreană s-a menținut și datorită unei vieți economice subterane, aceasta fiind o platformă de contrabandă, în special cu țigări și băuturi alcoolice, dar și armament, în special cel din depozitul de la Cobasna, acolo unde sovietici au retras în anii `80 și începuturile anului '90 circa 20.000 de tone de muniții din țări precum Germania și Cehoslovacia.

Din acest punct de vedere, corupția endemică de la Chișinău și afacerile unor politicieni și grupurile de interese interconectate de la Chișinău și Tiraspol au ajutat la menținea acestui status quo.

UE, Bucureștiul și Chișinăul aruncă colacul salvator pentru regiunea separatistă

În ultima decadă, economia transnistreană a comportat o serie de mutații interesante, povara fiind tranferată de pe umerii Moscovei pe cei ai Uniunii Europene.

Abordarea de tip „soft power” pe care Uniunea Europeană a implementat-o, inițial prin pârgille Parteneriatului Estic în 2009 și apoi prin semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, a jucat un rol decisiv în schimbarea balanței exporturilor regiunii separatiste.

Cifrele vorbesc de la sine. Astăzi, 30% din totalul exporturilor regiunii transnistrene ajung în circa 25 de țări ale UE.

Pe primele trei locuri în ponderea exporturilor din regiunea secesionistă se află metalele și produsele metalifere (circa 229 de milioane de dolari), resursele energetice și combustibilii (160 de milioane de dolari - livrate Moldovei) și nu în ultimul rând produsele alimentare (circa 96 de milioane de dolari, materii prime și confecții în regim „lohn” (52 de milioane de dolari). Totalul exporturilor din regiunea transnistreană în 2020 s-a cifrat la 633.105.050 de dolari americani, conform statisticilor oferite de Serviciul Vamal al regimului de la Tiraspol.

Paradoxal, România este principala destinație a mărfurilor transnistrene, după Republica Moldova, chiar dacă la nivel ideologic și propagandistic Bucureștiul rămâne cel mai mare inamic al Tiraspolul și ținta principală a retoricii negative.

În general, schimburile comerciale dintre regiunea separatistă și România se rezumă la produse metalifere care merg la prelucrare în combinatul siderurgic de la Râbnița din nordul regiunii.

Cele mai recente cifre furnizate de regimul de la Tiraspol arată că în 2020 Republica Moldova a fost destinația principală a exporturilor (în special energie electrică de la centrala de la Cuciurgan) cu 42,92% din cota de piață și o valoare de 271,7 milioane de dolari SUA (în creștere cu circa 10% față de 2019).

Pe locul doi s-a clasat România cu 14,91% (94 de milioane de dolari SUA) cu aproape 2% în creștere față de 2019. Urmează Rusia cu 11,05% din exporturi (aproape 70 de milioane de dolari). Pe locul al patrulea se regăsește Ucraina cu 10,26% din exporturi (aproape 65 milioane de dolari). 

De menționat România, alături de Polonia, Italia și Germania, înghit circa 80% din totalul exporturilor transnistrene în UE. O altă transformare interesată este că, începând cu anul 2015, România a preluat ștafeta de la Rusia în materie de prima destinație a exporturilor transnistrene.

Anexarea Crimeii, moment de cotitură

Dinamica exporturilor transnitrene a suferit modificări majore în ultima decadă.

Acest lucru s-a întâmplat mai pregnant după anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, și după embargo-ul impus încă din 2013 Republicii Moldova de către Moscova. Cifrele arată că România a sărit brusc, în 2015, de la 18,6% la 30,5%, în timp ce Rusia a scăzut de la 22,9% la 15,2%.

Realitatea matematică este completată de o politică bine pusă la punct a Uniunii Europene care a permis regiunii transnistrene să exporte în continuare în UE, după semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, fără însă a face publice înțelegerile cu Tiraspolul.

România, ca cel mai apropiat stat din proximitatea regiunii separatiste, a preluat acest rol de stat-importator de produse transnistrene via Republica Moldova. Ceea ce este însă interesant este că relația nu a fost una reciprocă. În ciuda înlesnirilor dinspre UE, Tiraspol a ridicat taxele pentru produsele importate din UE.

Bruxelles-ul și-a motivat politica relaxată față de Tiraspol pentru ca nu cumva o serie de incidente să se producă în regiunea separatistă ca urmare a unor blocade din partea Chișinăului și Kievului. Acest lucru ar fi strangulat economia transnistreană și ar fi putut exista riscul unor confruntări armate. La toate acestea, prezența militară rusă în republica secesionistă ar fi putut complica și mai tare situația din teren.

Trebuie să reamintim că, după anexarea Crimeii în martie 2014, Kievul și-a schimbat atitudinea tolerantă față de Tiraspol și a introdus treptat un embargo gradual, atât pentru mărfuri, cât și pentru circulația persoanelor și controalele pe punctele vamale comune s-au înăsprit.

Cum regiunea transnistreană nu dispune de un aeroport internațional și nici ieșire la mare proprie, „exporturile salvatoare” spre Rusia și-au diminuat din plin cantitatea și au fost reorientare spre țările prin bunăvoința Bruxellesului.

Alte articole
Serbia cere să fie primită în UE, dar preferă prietenia Chinei

Serbia cere să fie primită în UE, dar preferă prietenia Chinei

Opțiunea pentru China ține de interesele politice interne și externe ale Belgradului, care caută să arate că are o alternativă la Occident și a ales puterea mai relevantă, aflată în creștere, spre deosebire de o Rusie izolată și în criză. China, la rândul său, este interesată să aibă un cap de pod prin care să pătrundă, pe ușa din spate, pe piețele europene.

Grupul Wagner: „armata nimănui” în războiul hibrid al Rusiei

Grupul Wagner: „armata nimănui” în războiul hibrid al Rusiei

Cu cât mai hibridă devine realitatea, cu atât mai hibride devin uneltele de luptă. Este un nou crez informal al Rusiei de astăzi care, în războiul asimetric în afara teritoriului său, folosește o „armată a nimănui”. Cel mai cunoscut dintre avatarurile acestei armate este Grupul Wagner.

Demos vs. stat în arena digitală: cazul Turciei

Demos vs. stat în arena digitală: cazul Turciei

Încă de la apariția internetului și dezvoltarea World Wide Web, în anii 1990, s-a crezut că acestea vor contribui decisiv la democratizarea globală a informațiilor. Și asta au și făcut inițial, demosurile din întreaga lume obținând acces fără precedent la o imensă varietate de informații în toate domeniile gândirii și acțiunii umane. Guvernele și organizațiile interguvernamentale au intrat însă și ele în această arenă digitală, iar instinctul lor a fost acela de a căuta să o controleze.

Timp de citire: 5 min
  • Această regiune separatistă are rolul de a funcționa ca o bază avansată de operații (din engl. „forward operating base”, FOB) a Moscovei în regiunea Odesa, Ucraina și la circa 100 de kilometri de granița UE și NATO cu România.
  • În ultima decadă, economia transnistreană a comportat o serie de mutații interesante, povara fiind tranferată de pe umerii Moscovei pe cei ai Uniunii Europene. Abordarea de tip „soft power” pe care Uniunea Europeană a implementat-o, inițial prin pârgille Parteneriatului Estic în 2009 și apoi prin semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova în iunie 2014, a jucat un rol decisiv în schimbarea balanței exporturilor regiunii separatiste.
  • Paradoxal, România este principala destinație a mărfurilor transnistrene, după Republica Moldova, chiar dacă la nivel ideologic și propagandistic Bucureștiul rămâne cel mai mare inamic al Tiraspolul și ținta principală a retoricii negative.
  • Bruxelles-ul și-a motivat politica relaxată față de Tiraspol pentru ca nu cumva o serie de incidente să se producă în regiunea separatistă ca urmare a unor blocade din partea Chișinăului și Kievului. Acest lucru ar fi strangulat economia transnistreană și ar fi putut exista riscul unor confruntări armate. La toate acestea, prezența militară rusă în republica secesionistă ar fi putut complica și mai tare situația din teren.
Zarurile au fost aruncate: actori, poziționări și șanse în alegerile parlamentare de la Chișinău
Zarurile au fost aruncate: actori, poziționări și șanse în alegerile parlamentare de la Chișinău

A face prognoze înaintea unor alegeri în Republica Moldova înseamnă a te hazarda. O astfel de acțiune presupune nu numai cunoștințe și intuiție, dar și mult noroc și un fler aparte în a anticipa cumva jocurile de culise de pe ultima sută de metri. Dar s-a intrat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate ce vor avea loc pe 11 iulie și, pe baza unor date actuale și a unor tendințe, vom analiza cine sunt actorii și ce șanse au ei în acest moment. Se anunță o campanie electorală murdară dinspre zona de stânga, care pare să fie gata să arunce în joc resurse incomparabile cu cele pe care le are la dispoziție dreapta.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
10 May 2021
Haoticul răspuns al Cehiei la un atac rus pe teritoriul său
Haoticul răspuns al Cehiei la un atac rus pe teritoriul său

Cehia a anunțat că expulzează 18 diplomați ruși, ca urmare a sabotării unui depozit de muniție de către agenți ai Moscovei. Măsura pare să fi fost luată fără consultări interne sau cu partenerii occidentali ai Pragăi: în zilele care au urmat s-au văzut atât lipsa de coeziune a autorităților statului, cât și ezitările partenerilor externi de a se arăta solidari.

Michael Švec
Michael Švec
30 Apr 2021
Imperiul ultraconservator
Imperiul ultraconservator

O mișcare religioasă din Polonia, cu legături în Brazilia și ramificații în cadrul administrației de la Varșovia, este în spatele unei adevărate ofensive prin care încearcă să impună o agendă ultra-conservatoare în state catolice din UE.

Michal Kukawski
Michal Kukawski
28 Apr 2021
Mai rămâne România o redută anti-Rusia în regiune?
Mai rămâne România o redută anti-Rusia în regiune?

Alături de Polonia, România a fost dintotdeauna ţara cea mai ruso-sceptică din Europa de Est. Acest lucru nu înseamnă însă că influența rusă nu se simte și în România și nu afectează percepțiile românilor despre Occident.

Sorin Ioniță
Sorin Ioniță
23 Apr 2021