Donează
Se spune că în orice criză există și oportunități. Bucureștiul pare să fi înțeles acest lucru în relația cu Republica Moldova. A livrat în pandemie echipamente medicale de milioane de euro și a trimis deja peste Prut 72.000 de doze de vaccin anti-COVID19. Asistența din această perioadă de criză nu reprezintă însă o noutate – în ultimii ani, România a finanțat numeroase proiecte care au un impact direct asupra populației. În paralel, s-a mers ceva mai puțin pe un anume tip de discurs patriotic, iritant pentru o parte semnificativă din populația Republicii Moldova. Rezultatul acestei politici prin instrumente de tip soft-power este că în timp ce partidele declarat unioniste de la Chișinău sunt în cădere liberă în preferințele electoratului, în mod paradoxal, numărul unioniștilor este în creștere.
De la vorbe la sprijin concret. Cum pierde Rusia teren la Chișinău.
În Republica Moldova acționează, încă de la fondarea țării, două mari forțe – cele care vor ca țara să se afle în așa-numita lume rusă, în orbita fostei capitale imperiale, Moscova (numele s-au schimbat de-a lungul timpului: agrarieni, comuniști, socialiști) și cele care și-ar dori o orientare spre Vest, reprezentat fie de România, pentru unioniști, fie de Uniunea Europeană. Taberele caută să își justifice opțiunea, prezentând și avantajele respectivelor orientări și forța pe care o au cei pentru care optează.
Pandemia de coronavirus a apărut într-o perioadă în care Republica Moldova se afla sub controlul cvasi-total al socialiștilor pro-ruși, care aveau președinția, guvernul și suficiente pârghii pentru a-și asigura majoritatea în Parlament, chiar dacă nu dețineau peste jumătate din mandate. Linia partidului dicta o narațiune care să transmită că, în ceas de nevoie, ajutorul vine de la marea putere de la Răsărit – numai că lucrurile nu au stat așa.
Pe tot parcursul lui 2020, Moscova a trimis la Chișinău doar două cutii cu teste PCR și un avion care a transportat cumpărăturile Chișinăului din China.
În comparație, România a oferit un ajutor medical în valoare de 3,5 milioane de euro în mai 2020 și a trimis 42 de medici să ajute în spitalele COVID-19 din Republica Moldova. Asistența a continuat și în 2021, atunci când România a trimis peste Prut echipamente medicale în valoare de 2,3 milioane de euro .
Socialiștii au încercat atunci să creeze probleme de imagine pentru convoiul de 20 de camioane trimis din România. Acesta a fost trimis pentru recepție undeva sub un pod de la marginea orașului Chișinău. Cu toate acestea, în urmă acestui episod, socialiștii lui Igor Dodon au obținut efectul invers. Cetățenii de peste Prut au empatizat și mai mult cu gestul generos făcut de autoritățile de la București.
Geopolitica vaccinurilor: Chișinăul nu e una din prioritățile Moscovei.
La finele lunii decembrie, după ce președinția Moldovei a fost preluată de Maia Sandu, președintele României, Klaus Iohannis, a întreprins o vizită la Chișinău, prilej cu care a promis și că România va dona 200 de mii de vaccinuri. Iohannis ridica, practic, mănușa aruncată de fostul președinte prorus, Igor Dodon, un susținător și un promotor fervent al vaccinului rusesc Sputnik V.
Pe parcursul ultimei luni de zile, de pe 27 februarie până pe 27 martie, România a reușit deja să trimită un pic peste o treime din cele 200.000 de doze promise. Cel mai recent transport de vaccinuri a inclus 51.600 de doze, care au ajuns la Chișinău pe 27 martie, atunci când s-au sărbătorit o sută trei ani de când Sfatul Țării din Basarabia a votat unirea cu România.
Promisiunea lui Iohannis că România va aduce 200.000 de doze de vaccin la Chișinău a dat cumva tonul confruntării vaccinurilor în Republica Moldova. România, UE și SUA au livrat ce au promis, în timp ce Rusia asistă în continuare de pe margine la aceste desfășurări. Războiul imagologic a fost net câștigat de cei care pot livra material și concret în fața unor declarații politice și a perdelelor de fum create de acestea.
Iar motivul pentru care Rusia nu livrează este simplu: țara pur și simplu nu are capacitatea de a produce atât Sputnik V cât ar fi necesar și cât a promis deja. Moscova are probleme cu vaccinarea propriilor cetățenilor și nu poate onora nici măcar comenzile comerciale pe care le are în prezent pentru vaccinul Sputnik V din toată lumea.
În Republica Moldova, Rusia nu poate să livreze nici măcar contra-cost vaccinuri. A afirmat-o chiar ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, într-o discuție pe care a avut-o pe 25 martie cu Maia Sandu, care-l convocase tocmai pentru a-i propune o achiziție de vaccinuri. Vasențov a spus că Moscova poate face cel mult o donație.
Întâlnirea cu reprezentantul Rusiei nu a adus vreun rezultat concret în ceea ce privește ieșirea din criza de sănătate, dar a fost o mică lovitură împotriva socialiștilor, care încă de la începutul acestui an au acuzat-o pe Maia Sandu că duce un război de imagine pe vaccinuri și își face PR politic pe seama vaccinurilor din Occident.
Și Rusia iese șifonată din toată această poveste. Deși este o țară producătoare a vaccinului anti-COVID 19 și e prezentată constant drept forța capabilă să ajute Republica Moldova, nu poate – sau nu vrea – să intervină atunci când este nevoie; în fond, Igor Dodon s-a mai lăudat cu un ajutor de zeci de mii de tone de motorină din Rusia și un împrumut de 200 de milioane de dolari și nimic nu s-a materializat.
Pe de altă parte, s-a văzut că mecanismele internaționale pot funcționa – Moldova este prima țară europeană care a beneficiat de schema COVAX. România, la rândul său, a arătat ca o locomotivă care poate tracta, la nevoie, Republica Moldova nu numai pe zona politică, ci și pe cea economică și medicală în UE.
Pragmatismul, mai eficient decât podurile de flori și horele unirii
Pe parcursul ultimei decade, România a abandonat abordarea sentimental-patriotică, reprezentantă simbolic de podurile de flori de la începutul anilor '90 și de horele unirii, și a trecut la una pragmatică în raport cu Republica Moldova.
După ce a sprijinit proiecte politice ce au eșuat din varii motive în anii `90 și 2000, Bucureștiul a început să pompeze bani în proiecte economice pe termen mediu-lung care, în primul rând, să rezolve într-o anumită măsură din problemele economice grave de la Chișinău. Mai ales după „furtul miliardului” de dolari din sistemul bancar moldovenesc între 2012-2014, echivalentul a circa 15% din PIB de atunci al Republicii Moldova.
Astfel, în ultima decadă România a investit aproape 60 de milioane de euro în proiecte desfășurate în Republica Moldova. Vorbim aici de reconstrucția și renovarea a 80% din grădinițele din Republica Moldova, 300 de microbuze școlare, la gazoductul Iași-Chișinău și planurile pentru realizarea și interconectării cu linii de înaltă tensiune.
Tot la ajutor concret intră bursele pentru elevi și studenți și programul prin care persoanele din stânga Prutului care probează descendența din cetățeni români își pot redobândi cetățenia română. Până în prezent, au beneficiat de acest proiect circa 700.000 de cetățeni moldoveni – iar un avantaj palpabil în această perioadă pentru ei este faptul că, la fel ca orice alți cetățeni români, au dreptul de a se vaccina în România împotriva COVID-ului. La un mod mai general, cei care dețin pașapoarte românești sunt, practic, și cetățeni europeni, cu toate drepturile și avantajele care decurg din acest statut.
România merge pe o linie pragmatică în abordarea față de Republica Moldova și acest lucru amplifică imaginea Bucureștiului peste Prut. Proiectele concrete au schimbat paradigma de raportare la Chișinău. S-a trecut de la lirismul anilor `90 la un pragmatism economic prin care România vrea să tracteze și să interconecteze Republica Moldova la spațiul Uniunii Europene. În cele din urmă, modelul de soft power adoptat de București este unul care aduce rezultate palpabile și o imagine bună României în Republica Moldova. Curentul unionist – este vorba despre acea parte din populație care se consideră cea mai apropiată de România – a crescut, ajungând undeva pe la o treime din populația Republicii Moldova. Pe de altă parte, a scăzut dramatic, mult sub pragul electoral de 6%, ratingul partidelor unioniste, adepte ale vechii abordări sentimental-patriotice.
Dincolo de pragmatism, relația dintre cele două state rămâne una specială
Această abordare pragmatică a Bucureștiului pare să se potrivească cu direcția spre care se îndreaptă politica de la Chișinău. Maia Sandu a câștigat președinția cu un discurs în care a pus accentul pe anticorupție și integrare europeană. În ceea ce privește o posibilă unire, a adoptat o linie sobră, fapt ce i-a atras critici din partea susținătorilor de la Chișinău a curentului unionist. Raportarea la România s-a făcut mereu în termeni de pragmatism politic și bună vecinătate. Linia sobră din discursul oficial nu a însemnat, însă, că Maia Sandu nu și-a asumat identitatea românească: din contră, a afirmat că la un eventual referendum ar vota „Da” pentru unirea cu România și că este cetățean român cu conștiință națională aferentă.
Acest tip de abordare s-a dovedit în favoarea Maiei Sandu, care a reușit să atragă un spectru larg al electoratului – inclusiv o bună parte din electoratul partidelor unioniste, care a migrat către ea și către Partidul Acțiune și Solidaritate.
România a înțeles și a sprijinit acest tip de politică. În urmă cu câțiva ani, Klaus Iohannis a și zis public acest lucru: „România nu va mai sprijini persoane, ci proiecte în Republica Moldova”.
Este clar, însă, că relația rămâne una specială.
„Astăzi, când marcăm Unirea Basarabiei cu România, putem afirma cu încredere că între Republica Moldova și România se construiesc tot mai multe poduri în beneficiul oamenilor. Ne leagă de România nu doar cultura, limba română, trecutul, ne leagă o colaborare și o prietenie tot mai strânse pentru un viitor mai bun”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook pe 27 martie
Faptul că președintele Republicii Moldova ține să lege Ziua Unirii de pe 27 martie 1918 de acest ajutor necondiționat medical cu o sută trei ani mai târziu vorbește de la sine că șefa statului de la Chișinău recunoaște simbolistica zilei și pe malul stâng al Prutului și o onorează ca atare.
