Rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA obligă Rusia să se axeze pe acțiunile sale hibride din UE. Doar aici are sorți de izbândă. Doar în Uniunea Europeană există loc de manevre active și un lobby puternic pro-Rusia.
Prudență față de Washington, interes sporit pentru Bruxelles
Asaltul Capitoliului din 6 ianuarie a devenit nu doar un episod zguduitor al istoriei politice SUA, ci a declanșat și o anchetă a circumstanțelor acestui demers instigator, care ar fi trebuit să cutremure fundațiile democrației în Statele Unite. Sunt deja informații potrivit cărora o protestatară intenționa să vândă serviciilor ruse de informații un laptop furat din biroul președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. Deocamdată, nu există dovada implicării Rusiei, și din ce știm, femeia a acționat nesilită de nimeni, dar dacă se va adeveri vreo legătură între Rusia și protestatari la evenimentele din 6 ianuarie în urma investigațiilor, acest lucru cu siguranță ar afecta semnificativ relațiile și-așa încordate SUA-Rusia. Noua configurație politică de la Washington – Joe Biden lider la Casa Albă și Partidul Democrat deținând un control fragil în Senat – nu va împiedica comunicarea dintre Washington și Moscova, dar probabil că administrația Biden va fi mai fermă decât predecesoarea sa. Conversația telefonică recentă dintre Joe Biden și Vladimir Putin este deja o dovadă în acest sens. Temele abordate de președintele american (inclusiv presupusa implicare a Rusiei în alegerile din 2020), împreună cu tonul rece al comunicatului de la Casa Albă cu privire la discuția celor doi sugerează că Kremlinul nu are niciun motiv să spere că va avea loc o nouă “resetare” ca relațiilor cu Statele Unite. Reînnoirea Tratatului New START pare a fi, deocamdată, singurul compromis.
Chiar dacă Moscova va trebui să fie atentă la fiecare pas, este totuși prea devreme să presupunem că-și va abandona activitatea hibridă. Acesta este modul ei de operare prin care încearcă să etaleze “măreția Rusiei”. O relație mai precaută cu SUA poate însemna o focalizare mai mare asupra UE. Principalul scop al Kremlinului va fi să destabilizeze situația din Uniunea Europeană, iar presupusa înrăutățire a stării de sănătate a lui Putin (fapt deja susținut de către Serviciul Ucrainean de Informații Externe într-un document intitulat "Cartea Albă”) nu pare să fie un motiv suficient pentru a împiedica Rusia.
Strategia Moscovei și frustrările lui Putin
Voi încerca să-mi explic ipoteza plecând de la câteva aspecte. În primul rând, atât timp cât UE își va păstra actualele granițe, în special cele din est, Rusia nu va putea să-și extindă sfera de influență. Aceasta se rezumă la spațiul post-sovietic, țări precum Belarus, Moldova și Ucraina, și chiar și-aici Moscova se confruntă cu mai multe provocări – existența unui model diferit, cel al democrațiilor liberale bazate pe statul de drept, model care funcționează și are succes, fiind astfel un bun exemplu, dar și politica europeană de vecinătate și stimulentele acordate acestor țări care, dacă sunt dispuse să implementeze reforme, într-o bună zi se vor putea alătura familiei europene.
De aceea, Moscova dorește să submineze Europa din interior. Atâta timp cât Bruxellesul e preocupat de probleme interne, capacitatea lui de a privi dincolo de granițele sale se reduce. Mai mult decât atât, o Europă care se confruntă cu dificultăți nu mai reprezintă un model de urmat. Nu în ultimul rând, țările care pot părăsi blocul comunitar ar deveni ținte mai facile pentru instrumentele de soft-power.
Brexit este exemplul perfect când vine vorba de problemele din interiorul Europei, iar acesta este al doilea punct al tezei mele. Nu trebuie uitat că au existat anumite legături între tabăra pro-Brexit și Moscova, și chiar dacă efectele amestecului Rusiei nu sunt clare, iar decizia finală a aparținut până la urmă poporului britanic, un lucru e cert: Moscova n-a vărsat vreo lacrimă pentru decizia Marii Britanii de a părăsi UE. Brexitul afectează întreaga UE și stabilește un precedent și pentru alte plecări, deși, după cum au decurs negocierile, alții ar putea fi descurajați să urmeze exemplul britanicilor. De asemenea, acum că desprinderea s-a realizat, mai este important de văzut și dacă Brexit-ul va funcționa pe termen mediu și lung.
Al treilea aspect vizează propria atitudine a lui Putin vizavi de UE, mai ales după adoptarea rezoluției Parlamentului European din 19 septembrie, 2019 în care se precizează că răspunderea pentru izbucnirea celui de-al doilea război mondial o poartă atât Germania nazistă, cât și Uniunea Sovietică. Lui Putin decizia i-a rămas adânc întipărită în minte, cu atât mai mult cu cât în ultimii câțiva ani Rusia a depus multe eforturi pentru a-și promova propria versiune a istoriei, versiune în care URSS nu este altceva decât o victimă a agresiunii naziste, și nu țara care, înainte să fie invadată de Germania, semnase un Tratat de Neagresiune cu Berlinul (pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august, 1939), atacase Polonia pe când aceasta se lupta deja cu naziștii și anexase Țările Baltice și o parte din România.
Momeala creșterii economice în Vest, cartea naționalismului în Est
Pandemia de coroanvirus a creat premisele unei contraofensive din partea Rusiei. Spre deosebire de NATO, Uniunea Europeană nu a găsit imediat argumente convingătoare în favoarea solidarității. În ciuda începerii procesului de vaccinare împotriva virusului COVID-19 la finalul lui 2020, toate țările UE au beneficiat de o oarecare marjă de manevră pentru achiziția vaccinului. Rusia a reușit să propună Ungariei un contract pentru achiziția de 2 milioane de doze de vaccin Sputnik V. Această decizie are, în primul rând, un efect propagandistic, dar este și o posibilitate pentru Rusia de a testa unitatea europeană. Răspândirea coronaviruslui îi poate oferi noi oportunități.
Vaccinul este doar un aspect, mai sunt și alți factori economici. Pandemia a dus la o creștere a cererii investiții, piețe noi, și toată lumea speră și solicită o redresare economică rapidă. Din nefericire, Rusia cunoaște foarte bine cererile și nevoile Occidentului. Kremlinul continuă în prezent manevrele politice în jurul gazoductului NordStream2, unul de importanță mare pentru Germania și economia sa. Preocuparea Rusiei? Să propună ridicarea sancțiunilor care i-au fost aplicate în ultimii ani, însoțită de o disponibilitate de a cumpăra bunuri europene cu valoare adăugată. Acest lucru poate accelera redresarea unor economii europene și le-ar permite politicienilor europeni care hotărăsc soarta UE să păstreze frâiele puterii. Putin va încerca să-i “mituiască” cu promisiunea creșterii economice pe cei pe care-i detestă. Vrea să-și prindă adversarii în capcană pentru a-i forța să-și încalce principiile care stau la baza unei politici europene robuste.
Vladimir Putin nu împărtășește principiile unei coexistențe pașnice. Rusia va mai încerca să profite și de fricțiunile existente între Europa Centrală și cea de Vest, de creșterea fenomenelor xenofobe și sentimentelor naționaliste. Principalele ținte sunt Ungaria și Polonia, țări cu probleme din centrul UE. Deși relațiile Budapestei și Varșoviei cu Moscova sunt diferite, Kremlinul le consideră pe ambele “verigi slabe”. Kremlinul are experiența colaborării cu diferiți aliați și folosește o triadă de mijloace informaționale de manipulare: postul de televiziune Russia Today, agenția de presă Sputnik Media, trolii și boții din Olgino și altele.
Infomedia de știri false despre coronavirus a sporit considerabil vulnerabilitatea comunității europene la fake news și dezinformare, iar acest lucru trebuie luat în considerare.
Prioritatea Kremlinului rămâne blocarea extinderii UE
Pare important pentru Rusia să submineze perspectivele UE de exindere. Criza Parteneriatului Estic îi permite să-și dinamizeze eforturile. După conflictul militar din toamnă dintre Azerbaidjan și Armenia, Rusia și-a mărit prezența militară din Transcaucazia. Este retoric să întrebi dacă va părăsi regiunea în viitorul apropiat. În Georgia, alegerile parlamentare au adus nu doar victoria "Visului Georgian”, partidul aflat la guvernare, ci și o criză politică care avantajează jocurile Kremlinului.
Moldova, în ciuda ajungerii la putere a președintei pro-europene, Maia Sandu, rămâne sub amenințarea revanșei promise de forțele pro-ruse la următoarele alegeri parlamentare. Igor Dodon arată ostentativ că a bătut palma cu Moscova. În Belarus se adâncește criza politică, ceea ce pentru Rusia este un scenariu “win-win”. Nici Aleksandr Lukaşenko, nici vreunul din posibilii lui succesori nu intenționează să schimbe în vreun fel politica externă a Belarusului.
Este evident că scopul strategic al Rusiei este să îngreuneze integrarea europeană și euroatlantică a Ucrainei. Conflictul neîntrerupt din Donbas este perceput la Kremlin ca un instrument pentru influențarea opțiunilor de politică externă ale Ucrainei. În ceea ce privește Crimeea, menținerea acesteia ca parte a Federației Ruse după ocuparea ilegală și anexarea ei este vitală pentru Putin. Încă de anul trecut legislația rusă interzice până și discuțiile pe tema posibilei înapoieri a peninsulei. Din păcate, Federația Rusă dispune de un întreg arsenal de măsuri de influențare a actualei conduceri politice din Ucraina și destabilizează cu pricepere situația din această țară.
Rusia mai plănuiește să mai influențeze și situația din Balcanii de Vest. Pentru regimul de la Kremlin, accederea Macedoniei de Nord la NATO reprezintă un eșec, iar Rusia intenționează să-și ia revanșa în Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, folosind ecourile conflictului militar din anii ’90.
Va putea oare UE să contracareze influența hibridă în ascensiune a Moscovei? Întrebarea nu pare retorică, iar răspunsul necesită un proces de reflecție și acțiuni asimetrice. Nu este de ajuns să denunți afirmații false sau să schimbi viteza cu care se răspândesc – mai trebuie să-ți creezi și propria agendă, folosind cele mai noi tehnologii de diseminare a informației. Nu este de ajuns să organizezi “bătălia pentru istorie” – mai trebuie să produci și o narațiune pan-europeană care să devină o alternativă clară la "Regimentul nemuritor". Nu este de ajuns să vorbești despre unicitatea Uniunii Europene – mai trebuie să determini și traiectoria dezvoltării sale ulterioare.
