
Guvernul român a adoptat, joi, un proiect legislativ care, potrivit experților, exclude, de facto, din rațiuni de securitate națională, compania chineză Huawei din viitoarea rețea de comunicații mobile 5G. Documentul, care nu nominalizează niciun operator și care, pentru a deveni lege, trebuie votat în Parlament, menționează că, în cazul unor riscuri, amenințări sau vulnerabilități la adresa securității naționale, echipamentele respective nu vor putea fi instalate în România. Ca să poată furniza tehnologii și echipamente pentru 5G, toate companiiile trebuie să obțină avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condus de președintele Klaus Iohannis. În august 2019, România și Statele Unite, aliate în NATO și legate printr-un parteneriat strategic, semnau o declarație comună, potrivit căreia compania Huawei e suspectată activități de spionaj în beneficiul regimului comunist de la Beijing, fapt sistematic negat de firma chineză. Reprezentanțiii acesteia la București au afirmat că declarația va provoca plecarea lor din țară, adică pierderi de peste nouă miliarde de euro și a mii de locuri de muncă. Legi similare, care exclud, practic, Huawei de pe piața internă 5G, au mai adoptat Marea Britanie și Suedia.